În perioada 6-9 septembrie 2012 în municipiul Constanţa, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România cu sprijinul Guvernului României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional va organiza Festivalul Internaţional al Portului, Dansului şi Cântecului Popular Turco-Tătar ediţia a XVIII-a. În acest an, pe scena festivalului vor urca ansambluri folclorice din Turcia, Bulgaria, Macedonia, dar şi cele ale Filialelor U.D.T.T.M.R..
În data de 6 septembrie 2011 la sediul central al U.D.T.T.M.R. va avea loc conferinţa de presă în cadrul căreia vor fi prezentate programul, evenimentele care vor avea loc pe durata festivalului, respectiv date referitoare la participanţii din ţară şi de peste hotare.
În dimineaţa zilei de vineri 7 septembrie începând cu orele 10.00 va avea loc parada costumelor tradiţionale pe străzile municipiului Constanţa conform traseului Sala Sporturilor – Bd. Tomis – Bd.Alexandru Lăpuşneanu –Teatrul de Vară Soveja, unde se va desfăşura un scurt program artistic.
În aceeaşi zi autorităţile locale constănţene vor primi vizita şefilor delegaţii prezenţi la festival, iar seara, la Teatrul de Vară Soveja din Constanţa va avea loc deschiderea Festivalului, în cadrul căreia va lua cuvântul preşedintele U.D.T.T.M.R. Ing. Gelil Eserghep, urmată de un program artistic al ansamblurilor din ţară şi străinătate.
Festivalul va continua sâmbătă 8 septembrie 2011 de la orele 16.00 cu un turneu de lupte tătăreşti Küreş, iar seara, începând cu orele 18.30, tot la Teatrul de Vară Soveja din Constanţa ansamblurile folclorice vor încânta publicul cu dansuri şi cântece populare turco-tătare. Cea de-a 18-a ediţie Festivalul Internaţional al Portului, Dansului şi Cântecului Popular Turco-Tătar se va încheia cu o festivitate în cadrul căreia organizatorii vor răsplăti formaţiile şi artiştii cu premii şi diplome.
Programul Festivalului Portului, Dansului şi Cântecului Popular Turco-Tătar – ediţia a XVIII-a
6 septembrie 2012, joi:
Orele 12.00 – 20.00 : Sosirea participanţilor
Orele 16.00 – 18.00 : Conferinţă de presă – sediul central al U.D.T.T.M.R.
Orele 21.00 – 22.00 : Şedinţă tehnică a şefilor de delegaţii cu organizatorii festivalului
7septembrie 2012, vineri:
Orele 10.00 – 11.30 : Parada costumelor tradiţionale pe străzile din municipiul Constanţa
Orele 11.30 – 12.00 : Scurt program artistic al formaţiilor folclorice pe platoul Teatrului de Vară Soveja Constanţa
Orele 12.00 –13.30 : Întălnirea şefilor delegaţiilor din străinătate cu oficialităţile locale din Mun. Constanţa
Orele18.30 – 22 .00 : Deschiderea Festivalului. Spectacol artistic la Teatrul de Vară Soveja din Constanţa
8 septembrie 2012, sâmbătă:
Orele 9.00 – 13.00: Vizitaterea obiectivelor culturale şi istorice ale judeţului Constanţa
Orele 16.00 – 18.00 : Lupte tătăreşti Küreş
Orele18.30 – 22 .00: Spectacol artistic. Festivitatea de închidere a Festivalului
9 septembrie 2012, duminică:
Orele 09.00 – 13.00 : Plecarea participanţilor